Coroane dentare

Dacă ai nevoie o îmbunătățire a funcționalității dinților cu un grad mare de afectare din cauza cariilor dentare, poți face asta cu ajutorul coroanelor dentare, care îți oferă un zâmbet nu doar frumos, ci și perfect sănătos. Ele sunt realizate din materiale premium, care îți  asigură rezistență în timp și un aspect natural.

Coroana dentară e o lucrare protetică menită să acopere un dinte distrus sau aproape distrus, salvându-l astfel, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Coroanele dentare îmbracă dinții care sunt afectați, fiind realizate pe mulajul dintelui,  în laborator, astfel încât să se potrivească perfect. Coroanele dentare sunt asemenea unor dinți goi pe dinăuntru, care îmbracă dintele tău natural, transformându-i forma și culoarea.

Cum poți să îți dai seama dacă ai nevoie de o coroană dentară? Ele sunt recomandate în următoarele situații:

  • dacă dinții sunt distruși în procent de peste 50% din cauza cariilor; 
  • dacă ai suferit un tratament de canal;
  • dacă dinții au colorații inestetice;
  • dacă vrei o modificare în ceea ce privește forma dinților;
  • dacă vrei să îți sporești eficiența masticatorie; 
  • dacă vrei să împiedici migrarea dinților înspre golurile interdentare.

Coroanele dentare sunt realizate din diferite materiale, pentru că tehnica dentară evoluează constant. Cele mai cunoscute coroane dentare sunt cele integral ceramice, dar și cele realizate din zirconiu. 

Iată care sunt tipurile de coroane disponibile pe piață la ora actuală:

Coroane dentare integral ceramice (porțelan) 

Coroanele dentare integral ceramice sunt varianta estetică superioară de îmbrăcare a dintelui natural. Ce o face deosebită este transluciditatea sa, care lasă lumina să pătrundă și dintele să se vadă, ceea ce face dantura mult mai naturală. Ceramica e un material biocompatibil, iar asta înseamnă că nu intervine în niciun fel cu organismul uman, nu poate conduce la alergii sau reacții adverse, de exemplu. Printre avantajele coroanelor dentare din porțelan, dincolo de estetica premium și biocompatibilitate, se numără și rapiditatea: ele pot fi realizate și într-o singură vizită, pacientul având posibilitatea să plece acasă cu o coroană dentară funcțională încă din aceeași ședință.

Pentru că prezintă o estetică superioară, prețul lor este mai mare decât în cazul altor coroane. Totodată, ele pot rezista și o viață, în funcție de mai mulți factori, printre care și  igiena orală. Este un mit faptul că,  sunt mai puțin rezistente comparativ cu  varianta din metal.

Coroane dentare din zirconiu 

Coroanele dentare din zirconiu pot fi realizate fie exclusiv din zirconiu, fie din zirconiu acoperit cu ceramică. Zirconiul este un material îndrăgit în tehnica dentară datorită proprietăților sale: nu permite formarea plăcii bacteriene, duritatea sa este de 6,5 – 7,5, foarte apropiată de cea a smalțului dentar, stabilitate dimensională în timpul arderii, dar și rezistența în timp. 

Coroanele dentare realizate integral din zirconiu sunt folosite de cele mai multe ori atunci când e nevoie de un plus de rezistență: nu doar că îndeplinesc funcția estetică, însă au o durabilitate foarte mare în timp și oferă și rezistența necesară. Costurile pentru o coroană dentară din zirconiu existente în general pe piață se situează între 1000 și 3000 lei, însă un preț prea mic ar putea ridica întrebări legate de calitatea și cantitatea zirconiului din dinți.

Coroane dentare din zirconiu imbracat in ceramică 

Coroanele dentare din zirconiu cu un strat de ceramică aplicat peste oferă o transparență pe care coroanele realizate integral din zirconiu nu o au. Ele asigură estetica ideală pentru zona frontală, vizibilă a danturii, iar șlefuirea dintelui este minimă. Sunt indicate în cazul forțelor masticatorii mari, dar și pentru punțile dentare.

Prețul coroanelor de  zirconiu este mai ridicat decât în cazul coroanelor dentare metalo-ceramice, iar un alt dezavantaj îl poate constitui gradul de casare, dacă se realizează punți de mai mari dimensiuni, pentru că,  sub presiuni anormal de ridicate, el poate să crape. 

Coroane dentare acrilice

Coroanele dentare din acrilat sunt una dintre versiunile cele mai accesibile disponibile pe piață, fiind totuși și cele mai puțin estetice. Printre avantajele acestor coroane se numără tehnologia de realizare mult mai ușoară decât în alte cazuri și durabilitatea crescută în timp – sunt printre cele mai rezistente. În ce privește dezavantajele, coroanele dentare acrilice își pot schimba culoarea în timp și se pot perfora dacă igiena orală nu este corespunzătoare. 

Coroane dentare de compozit 

Compozitul este o rășină sintetică, utilizată mai ales ca materie de obturație dentară, adică pentru plombe. Coroanele dentare din compozit pot conserva mult mai bine duritatea dinților, iar aspectul danturii din compozit seamănă foarte bine cu dinții naturali. De asemenea, compozitul are un grad mai mic de reactivitate, ceea ce înseamnă că nu îți va produce reacții; coroanele de compozit rămân cea mai bună variantă pentru lucrările dentare intermediare, temporare. 

Prețul lor mic atrage în continuare mulți pacienți, însă durabilitatea și rezistența lor în timp este scăzută, incomparabilă cu alte variante disponibile pe piață. 

Coroane dentare din metal (metalo-acrilice, metalo-ceramice)

Coroanele dentare metalo-ceramice sunt coroane foarte rezistente, ceramica fiind aplicată peste un suport metalic; ele nu se deteriorează aproape niciodată, însă pot suferi diferențe de culoare în timp. Cel mai mare dezavantaj al acestor coroane îl constituie retracția gingivală care poate surveni, ceea ce face ca suportul metalic subgingival va ieși la iveală și va arăta inestetic (îndeosebi dacă este în partea frontală). 

 

Dincolo de acest aspect, coroanele metalo-ceramice implică o șlefuire substanțială; dacă în cazul coroanelor ceramice sau din zirconiu procedura este minim invazivă, în cazul coroanelor dentare din metal are loc îndepărtarea unei cantități mult mai mare de țesut dur. Un alt dezavantaj al acestor coroane e reprezentat de reactivitatea sa: mulți pacienți nu pot opta pentru această variantă din cauza alergiilor la metale. 

Coroane dentare din aur

Deși nu sunt opțiunea cea mai estetică, coroanele dentare din aur își pot găsi indicațiile în tehnica dentară; de exemplu, pentru cei care au o mușcătură foarte puternică și / sau suferă de bruxim, o coroană de aur s-ar putea să fie varianta cea mai potrivită. Sunt durabile în timp și reprezintă o opțiune potrivită mai ales pentru molarii sau dinții localizați în spatele gurii, pentru că nu vor fi la vedere. De asemenea, aurul este cel mai puțin reactiv față de celelalte metale, așa că șansele să provoace reacții alergice sunt mici.

Iar dincolo de diferențele estetice față de ceilalți dinți, coroanele dentare din aur au ca dezavantaj și sensibilitatea termică pe care o pot provoca, atât la cald, cât și la rece. Când vine vorba de preț, coroanele dentare nu sunt o variantă de buget, întrucât trebuie să plătești și contravaloarea gramajului de aur care este folosit, iar suma finală ajunge destul de mare.

Coroanele dentare: avantaje si dezavantaje

Care sunt avantajele coroanelor dentare

Coroanele dentare au, pe lângă funcția estetică, numeroase avantaje care țin și de funcționalitatea danturii. Iată câteva dintre avantajele coroanelor dentare:

  • dinții au parte de o restaurare rapidă – unele coroane dentare pot fi realizate în aceeași zi (prin tehnologia CAD/CAM);
  • dintele distrus este îmbrăcat complet, chiar dacă acesta e afectat în proporții mari de carii sau fracturi;
  • comoditate – coroanele dentare sunt lucrări mici, astfel că pacientul se obișnuiește rapid cu ele și sunt comode, pentru că se simt asemenea dinților naturali;
  • au o durată foarte mare de viață, până la 20 de ani și chiar mai mult; 
  • sunt personalizate în funcție de fizionomie – medicul specialist va reconstrui zâmbetul tău astfel încât să se potrivească perfect cu întreaga dantură.

Exista dezavantaje in cazul coroanelor dentare?

Dezavantaje propriu-zise nu există, întrucât coroanele dentare îți permit îmbunătățirea estetică și funcțională a dintelui. Cu toate acestea, există două aspecte care pot fi privite drept dezavantaje:

  • necesită intervenții asupra dintelui, cum ar fi șlefuirea acestuia – cu toate acestea, în funcție de coroana dentară aleasă, intervenția este minim invazivă;
  • costuri ridicată – coroanele dentare rezistente în timp duc la costuri destul de mari, însă alături de medicul dentist poți găsi varianta care să se plieze pe nevoile și bugetul tău.

Pret: Cat costa coroanele dentare?

Prețurile unei coroane dentare diferă de mai multe variabile, însă materialul din care ele sunt confecționate e cel mai important. Cu toate că unele coroane au un preț mai redus, e important să te asiguri că este în directă proporționalitate cu nevoile tale și că va rezista în timp. Medicul dentist îți poate spune mai multe despre prețul final al aplicării unei coroane dentare, însă acestea pornesc de la 1000 de lei / coroană dentară.

În funcție de tipul materialului, costul final va deveni mai mare, însă ai astfel garanția că va fi o investiție pe termen lung. Coroanele dentare nu trebuie să fie nici o corvoadă financiară, pentru că ar trebui să le privești ca pe o investiție, nu ca pe o cheltuială: investești în estetica și sănătatea zâmbetului tău, așadar și în încrederea în tine pe care acesta ți-o oferă.

Care sunt etapele tratamentului?

In ce consta montarea coroanelor dentare?

Pentru a obține zâmbetul la care ai visat, etapele pe care le vei parcurge vor fi împărțite în etape de cabine și etape de laborator. Înainte de aceste etape are loc consultația inițială, în care se discută aspectele generale, inclusiv cele financiare ale lucrării. 

La prima întâlnire după consultație, în cabinet – se șlefuiește dintele și se realizează amprentarea; în funcție de aceasta, în laborator se realizează structura-suport (dacă optezi pentru coroanele integral ceramice, această structură nu va exista);

În a doua întâlnire se face proba suportului (zirconiu / metal, iar în cazul coroanelor dentare integral ceramice acest pas nu există);

În laborator se vor efectua modificările cerute și este aplicată structura ceramică peste suport, iar în cabinet are loc verificarea corectitudinii lucrării;

În ultima ședință este cimentată lucrarea dentară.

Coroane vs Implant vs Fatete

Dacă vrei să îți restaurezi atât estetic, cât și funcțional dantura, atât coroanele, cât și fațetele vor face o treabă bună. Cu toate acestea, fațetele nu rezolvă decât problemele minore: dinte ciobit, diferențe de culoare între dinți, spații interdentare mici. Dacă vorbim despre dinți rupți, plombe pe suprafațe mari sau obturații de canal, doar coroana dentară poate proteja dintele. Medicul stomatolog va ști care este varianta de tratament potrivită pentru nevoile tale. 

Implantul dentar este un procedeu stomatologic mult mai complex, din care face parte și coroana dentară; la acesta se apelează în cazul în care dintele lipsește, urmând să fie construit în totalitate (și cu ajutorul coroanelor); pe de altă parte, coroanele dentare doar îmbracă dinții deja existenți, dar deteriorați. În funcție de complexitatea nevoilor pe care dantura ta le are, medicul stomatolog va ști care dintre soluții este cea mai potrivită.

Cele mai frecvente intrebari despre coroanele dentare

Aplicarea coroanelor dentare nu este un proces dureros; dacă e nevoie, se poate apela la anestezie locală, astfel că orice posibilă durere este eliminată.

Rezistența în timp a coroanelor dentare depinde, în primul rând, nu doar de tipul coroanelor, ci și de o igienă orală adecvată. Dacă sunt respectate normele de igienizare ale cavității bucale, durata de viață a unei coroane dentare poate depăși chiar și 15 ani.

Coroanele dentare nu necesită îngrijire orală specială. Igienizarea cavității bucale trebuie efectuată ca înainte: periaj atent realizat de două ori pe zi, iar în rutina ta trebuie să incluzi și ața dentară, dușul bucal, respectiv apa de gură.

În funcție de materialul din care sunt făcute coroanele dentare,  diferența poate fi chiar inexistentă. Variantele ceramice (ceramică integral, ceramică pe suport de zirconiu) se pierd cu totul în dantura ta și au aceeași naturalețe ca dinții naturali, în timp ce varianta metalo-ceramică nu sunt la fel de translucide, și pot lasa în anumite circumstanțe la vedere o zonă metalică la baza gingiei, care va arăta inestetic. Însă variantele din zirconiu și ceramică îi mulțumesc și pe cei mai exigenți, întrucât nu lasă nicio diferență la vedere, fiind în perfectă armonie cu restul dinților.

Coroana dentară înlocuiește un singur dinte, iar dacă vrei să înlocuiești mai mulți dinți se va folosi puntea dentară, care este o lucrare protetică mai complexă, formată din elementele de agregare (coroanele dentare) și corpul punții.

În cazul în care coroana dentară se desprinde/decimentează, poți merge din nou în cabinetul medicului stomatolog pentru a o cimenta la loc.

În cazul în care defectul coroanei poate fi reperat, ea va fi trimisă în laborator și i se vor efectua modificările necesare. Dacă întreaga coroană este defectuoasă, ea trebuie înlocuită în întregime.

Medicii noștri specialiști în protetica dentara sunt

Aurica Caizer

Aurica Caizer

  • 5. Protetica dentara
ECHIPA NOASTRA

Iti raspundem la orice intrebare!

Programează-te pentru o consultatie acum!